”Pluripotentul” Consiliului Județean Hunedoara

145
Ei, hai, să mai aud pe vreunul că ”Avram în sus, Avram în jos”, că nu știe să vorbească corect, că face dezacorduri înfiorătoare și ucide Limba Română, etc., etc. Clar. Nimeni nu-i profet în țara lui, iar din cauza timidității probabil, nu reușește să-și exprime genialitatea. Cum cine? Avram.
Pai altfel cum se explică faptul că e omul de bază al Consiliului Județean Hunedoara, priceput la absolut orice? Dar absolut orice! A fost nevoie de un om la Parcul Industrial de la Călan? Pe cine a desemnat președintele CJ Hunedoara? Pe Avram, firește! A fost nevoie ca o persoană capabilă să preia conducerea proiectului Green Line, ăla cu transportul ecologic din Valea Jiului care bate pasul pe loc? Cine a fost numit? Corect: Avram. Și lista poate continua. Astăzi și-a mai dovedit o dată capabilitatea & genialitatea. A fost ales în plenul CJ Hunedoara, unde majoritar este PSD, nu mai puțin decât reprezentantul administrației publice județene în CA de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Cine știe, știe! Restul sunt ”răutăcisme”, clar, iar omul este prea timid să se poată și exprima în public. Doar s-a insinuat, încet – încet, până a ajuns om de bază în Consiliul Județean Hunedoara. L-a și condus din umbră, pe vremea lui Bobora. Bine, în tandem cu jupânul Laurențiu Nistor. Bobora a rămas în istorie ca președinte de paie. Între timp, Nistor și-a preluat la vedere postul de jupân, pardon de președinte al CJ Hunedoara. Iar Avram îl secondează. A fost și a rămas administrator public. Că merită. Cei care îl ”defăimează” sunt doar invidioși, desigur.
Cum care Avram? Costel Avram. Cel care vorbește doar când îi dă voie șeful! ”Vă rog. Când ridicați mâna sau vă permit eu. Indiferent dacă sunteți administrator public sau nu”. În plenul Consiliului Județean și într-o ședință transmisă live. Replica intrată în istorie a lui Laurențiu Nistor către Costel Avram. Și nu prima.
Semnalul a fost dat în campania electorală. La o emisiune ăzduită de un post TV din Petroșani. ”Taci, mă!”, a fost mesajul de atunci, dublat de o ”atingere” a mânii ce nu părea deloc întâmplătoare. Costel Avram a tăcut. Și atunci, în campanie, și în ședința de consiliu. Cheia carierei lui politice și administrative e la Laurențiu Nistor. Dovada? A mai prins un post.