Drumul județean 687 Hunedoara – Călan, care se (tot) modernizează pe fonduri europene, nu este încă finalizat. Teoretic, proiectul derulat de Consiliul Județean Hunedoara ar fi trebuit să fie deja gata – conform panoului oficial amplasat pe șantier, rezemat de un gard – și asta încă din luna februarie. Nu s-a întâmplat acest lucru. În plus, utilajele nu s-au întors în teren și doar câțiva muncitori lucrau, marți, la o rigolă! Între timp, pe DJ 687 încep să răsară problemele/gropile, în lipsa stratului de uzură! O bucată din ”drum” a intrat, în schimb, în atenția DNA, iar Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-a constituit parte civilă.

Proiectul derulat de Consiliului Județean Hunedoara a pornit cu stângul și cu stângul pare să  continue. Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost încheiat în data de 02 octombrie 2018, având ca obiect elaborarea Proiectului tehnic, detalii de execuție, DTAC, asistență tehnică pe perioada execuției, verificare tehnică a proiectului și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiție. Conform  datelor tehnice, valoarea totală este de 36.392.043,73 lei, cea mai mare parte a sumei fiind asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Termenul de execuție a lucrărilor a fost stabilit la 23 de luni de la semnarea contractului. Iar pe panoul oficial, data finalizării proiectului este precizată clar: 28.02.2021. S-a lucrat mult anul trecut, să se recupereze și întârzierea, dar nu s-a reușit în totalitate. Termenul este deja depășit/amânat.

Chiar și așa, însă, deși suntem deja în luna mai, utilajele nu erau încă prezente pe șantierul DJ 687. Marți, doar câțiva muncitori cu câteva lopeți lucrau la (re)amenajarea unei rigole de scurgere. Și cam atât.

Modernizarea sectorul de drum între Hunedoara și Călan este proiectată pe o lungime de 9,7 km de carosabil şi presupune lărgirea părţii carosabile, amenajarea de şanţuri şi rigole, dar și amenajarea de ziduri de sprijin.

Dosar DNA pe rolul Tribunalului Hunedoara

Între timp, pe firul proiectului a intrat și DNA, un om de afaceri fiind trimis în judecată, la Tribunalul Hunedoara.

Astfel, în luna martie, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a doi inculpați, un om de afaceri și SC Solar Engineering SRL, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, săvârșită în forma participației improprii.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: ”În contextul proiectului „Modernizarea DJ 687 Sântuhalm-Hunedoara-Călan”,  finanțat din fonduri europene, la sfârșitul anului 2017, a fost desfășurată procedura de atribuire a unuia dintre contracte vizând elaborarea documentației tehnico-economice și lucrări deviere rețea electrică pentru unul dintre tronsoane (km 13+050 – km 22+791).  După analizarea ofertelor depuse în cadrul licitației, a fost declarată câștigătoare oferta unei asocieri de firme din care făcea parte și SC Solar Engineering SRL. Pentru dovedirea experienței necesare, în numele SC Solar Engineering SRL, omul de afaceri inculpat în prezenta cauză, ar fi întocmit, semnat și depus mai multe documente false: contract de prestări servicii, declarație privind lista principalelor prestări de servicii în ultimii 3 ani etc. Consecința acestor demersuri ar fi fost obținerea pe nedrept de către asocierea de firme câștigătoare a licitației, a sumei de 738.878 lei. În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați”.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s a constituit parte civilă în cauză cu suma de 724.101 lei.

Ar mai trebui spus că, pentru acest proiect, încă de la demararea lucrării, șefii CJ Hunedoara încasau 25% din valoarea proiectului. Nu mai sunt aceiași oameni în conducerea Consiliului Județean Hunedoara, dar administrația județului a rămas în ”marea familie social – democrată”. Adică la PSD. Cât privește drumul…atât s-a putut!