Își suspectează, oare, Costel Avram – administratorul public al județului Hunedoara, șeful pe linie politică și administrativă, pe Laurențiu Nistor mai precis, că pregătește un tun financiar? Ori social – democrații s-au obișnuit atât de mult cu această noțiune, despre care presa a tot scris în ultimii zeci de ani cu subiect și predicat, încât nu mai pot gândi decât în această cheie?

Sunt singurele explicații plauzibile pentru care aceștia ar vedea peste tot numai ”tunuri”. Cel mai recent, pe la Petroșani, unde municipalitatea a anunțat că intenționează să contracteze un credit de 20 de milioane de lei pentru cofinanțarea proiectelor cu finanțare europeană, din cauza bugetului insuficient. Același Petroșani care a primit doar firmituri de la Consiliul Județean condus cu ”mână” de jupân de șeful PSD-iștilor hunedoreni, Laurențiu Nistor, secondat de Costel Avram, administratorul public al județului (despre care în unele cercuri se vorbește că tare ar duce dorul vremurilor în care îl ”seconda” în organigramă pe Mircea Bobora, dar în realitate el era jupânul administrației publice județene).

Apropiați ai PSD sau, mai bine spus ai lui Avram (termenul apropiații poate fi citit și ca ”trompetă”) s-au aruncat să acuze administrația de la Petroșani, fix cea SUBFINANȚATĂ de oamenii lui Nistor, că ar pregăti un ”tun” și din acest motiv contractează împrumutul, de altfel un exercițiu financiar des uzitat de primăriile din țară mai ales pentru cofinanțarea proiectelor europene. A făcut-o și Petrila, cu același scop, și acolo nimeni nu a mai văzut nicio problema. Ah, da, Petrila are primar PSD, care nu stă ”în gâtul” social-democraților hunedoreni.

Și mai interesant, se pregătește să o facă și Consiliul Județean Hunedoara, care a aprobat un credit de 4 (PATRU!) ori mai mare decât cel de la Petroșani, respectiv de 80 de milioane de lei, dar nu pentru partea de cofinanțare a proiectelor europene. Până acum cei de la CJ Hunedoara NU au dovedit că pot implementa astfel de proiecte.

Păstrând însă nota ”apropiaților” lui Avram, stând strâmb și judecând drept, ce putem înțelege? Își suspectează, oare, Costel Avram – administratorul public al județului Hunedoara, șeful pe linie politică și administrativă, pe Laurențiu Nistor mai precis, că pregătește un tun financiar? Că Nistor e cel care a propus proiectul aprobat în plenul CJ Hunedoara. Ori social – democrații s-au obișnuit atât de mult cu această noțiune, despre care presa a tot scris în ultimii zeci de ani cu subiect și predicat, încât nu mai pot gândi decât în această cheie?

Au îndestulat DOAR bugetele localităților conduse de PSD

Oricum, conducerea CJ Hunedoara a demonstrat că, pentru ei, locuitorii județului se împart pe criterii de carnet de partid. Iar Laurențiu Nistor a arătat încă o dată că de la vorbă la faptă e cale lungă și ”grija pentru cetățeni” rămâne, din păcate, un slogan electoral lipsit de conținut. Așa că, în timp ce vorbea public despre ideea de echilibrare a bugetelor ”tuturor localităților”, în realitate a îndestulat DOAR bugetele primăriilor conduse de PSD, partid pe care Laurențiu Nistor îl conduce la nivel de județ. Pentru jupânul de la CJ Hunedoara, ceilalți cetățeni sunt pe semne ”de rang inferior” și ca atare trebuie pedepsiți. Să ne reamintim recenta ședință a Consiliului Județean Hunedoara în care a fost adoptat proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 27.134.000 lei, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean pe anul 2021 pentru susținerea programelor de dezvoltare locală. PSD are o majoritate lejeră în forul județean așa că proiectul de hotărâre a trecut fără probleme. Cu foarte mulți bani direcționați către primăriile PSD și foarte puțini sau chiar deloc către primăriile PNL. Municipiul Petroșani a primit, de exemplu, 250.000 de lei, mai puțin cu 50.000 de lei decât anul trecut. Sunt comune mult mai mici, cu mult mai puțini locuitori care au primit sume considerabil mai mari. Despre orașe sau municipii, PSD desigur, nici nu mai vorbim!

Petroșani este localitatea unde Costel Avram și-a dorit să ajungă primar. N-a fost să fie. Locuitorii i-au demonstrat că nu îl vor. Acum, oare, se răzbună pe oamenii de aici pentru ”votul de blam” primit la alegerile locale prin pixul lui Nistor?