Știți ce aș vrea? Aș vrea să îi văd aliniați, în fața minerilor, pe toți cei care au condus mineritul din  Valea Jiului în ultimii 30 de ani. Sau măcar în ultimii 20 de ani. Să dea explicații.

Nu de natură economică, rece, cu cifre, calcule sau algoritmi. Nici de natură politică. Nu mai interesează pe mai nimeni acum cine, ce și cum. De natură socială. Și umană.  Să le spună oamenilor că i-au mințit. Tot repet de câteva zile că problema în România e lipsa asumării. Să îşi asume. Minciuna, cea care ne-a adus în situaţia în care este astăzi Valea Jiului. I-au minţit pe oameni uitându-se în ochii lor, că mineritul are viitor. În timp ce banii se duceau oriunde altundeva, nicidecum în retehnologizări. Nu s-au făcut decât foarte puţine investiţii reale, chiar şi atunci când subvenţiile pentru industria extractivă erau permise. Le-au mai aruncat minerilor câţiva bănuţi, când protestau, ca să uite că scot cărbunele cu mâinile goale. Să uite că mor în subteran din cauza lipsurilor şi neajunsurilor, din cauza utilajelor vechi revopsite şi vândute pe post de noi, ca să nu se uite înspre ei când îşi umplu buzunarele. Și-au cumpărat liniștea, ”pacea socială” cum o numeau!

Și am ajuns aici. La momentul 2021, când Complexul Energetic Hunedoara, construit pe scheletul defunctelor societăți RAH, CNH, SNH își dă duhul. S-a născut aproape mort, timpul nu a făcut altceva decât să pună lumânarea aprinsă pe colivă. Mineritul trebuie să se autosusțină. Nimeni nu interzice exploatarea cărbunelui, nimeni nu vrea să transforme România în piață dependentă de energie, dar industria extractivă trebuie să se autofinanțeze. Subvențiile sunt interzise. Și de unde bani, când toată huila scoasă la suprafață din minele din Valea Jiului, viabile ori neviabile, abia mai aprinde un bec? Când s-a înființat, CEH reprezenta 5% din Sistemul Energetic Național. Acum aportul este subunitar.

Dar cu ce să scoată minerii mai mult cărbune? Cu târnăcopul, cu lopata, cu firimiturile cu care ”i-au îndestulat” șefii lor ierarhici în ultimii 30 de ani în locul investițiilor? În plus, cărbunele scos e tot mai scump.

”Principalele cauze pe care le-am identificat au fost neconformarea la reglementările de mediu, de unde și datoria mare către Administrația Fondului de Mediu, care provine în mare parte din amenzile pe care societatea le-a luat pentru incapacitatea de a-și cumpăra certificatele de CO2; reducerea continuă a cantității de energie electrică și termică produsă, precum și a producției de cărbune extras, cele două fiind în legătură directă; vânzarea energiei electrice la un preț inferior costului de producție. Ieri pe PZU a fost 183 de lei și se produce cu peste 700; reducerea semnificativă a dimensiunii activității, capitalul de lucru negativ, un grad de îndatorare ridicat; echipamente tehnologice cu un grad ridicat de uzură și randamente în scădere”, spunea în urmă cu fix un an  Emil Gros, reprezentantul Expert Insolvență, citând din raportul cauzelor care au adus CEH-ul în situația de acum.

Ce credeți că s-a schimbat de atunci la o companie care, să nu uităm, e în INSOLVENȚĂ? În faliment nedeclarat. În 2019 instanța s-a pronunțat în procesul insolvenței CEH, care e în realitate un faliment nedeclarat. Pentru datorii de circa 1,5 miliarde de euro. Datorii care veneau din urmă, nu au fost făcute peste noapte. În noiembrie a fost doar sentința, într-un proces care a durat câțiva ani.

Acum m-aș întoarce la începutul textului. La scuzele pentru minciuni. Și la asumare. Își asumă cineva minciuna? Își asumă cineva faptul că au încercat să cumpere tăcerea minerilor și liniștea din zonă vânzând astfel viitorul? Pentru că într-o economie de piață, lucrurile nu pot continua așa la nesfârșit. Nici chiar pe o viitoare societate curățată, din nou, de datorii și pierderi, dar așezată pe aceeași structură șubredă!