Mineritul nu a fost niciodată profitabil. Decât pentru unii, care s-au îmbogățit pe spatele minerilor. Au adus tot felul de piese și utilaje, de multe ori de proastă calitate, pe contracte comerciale generoase. Industria extractivă a fost susținută de-a lungul vremii prin tot felul de subvenții și alocații financiare de la bugetul de stat, iar o bună parte dintre aceste sume s-au scurs prin tot felul de artificii economice în buzunarele largi ale unor afaceriști racordați la banul public. Decontul oficial vine acum, când se pregătește o nouă restructurare și reorganizare a Complexului Energetic Hunedoara. A câta oare?! CEH este în continuare cel mai mare datornic la bugetul de stat.

Mineritul din Valea Jiului a fost căpușat ani de zile de firme pentru care robinetele financiare nu se închideau niciodată. Nu vorbim aici despre materialele și utilajele absolut necesare în derularea activității, ci despre contractele clientelare, necesare și ele, e drept, dar numai pentru unii.

De-a lungul vremii, șefii din industria extractivă au tot fost anchetați. Practic, după fiecare accident de muncă major din subteranele Văii Jiului  s-a vorbit despre firme – căpușă, despre neregulile majore din contractele comerciale, despre materialele de proastă calitate care pun în pericol viața truditorilor din subteran și, cum altfel, s-au înființat tot felul de comisii și s-au deschis anchete. Știți cumva câte au avut și finalitate reală? Afacerile cel mult au devenit mai ascunse, dar nu s-au oprit.

Problemele reale ale mineritului au început să se vadă după ce nu au mai venit subvențiile de la stat. O perioadă s-au mai găsit modalități legale, armonizate și la legislația europeană, de sprijinire a mineritului. Mai veneau banii pentru serviciile tehnologice de sistem către Operatorul de transport şi sistem, adică vreo 5 milioane de lei, mai veneau subvențiile pentru închiderea minelor neperformante. Se adăugau la veniturile proprii ale CEH. Tot mai puține și acestea, pe fondul unei producții tot mai mici și, implicit, a unei cantități reduse de energie vândute pe piața de profil.

De la începutul acestui an, însă, nici serviciile tehnologice de  sistem nu s-au mai acordat către CEH, în condițiile în care uneori cererea operatorului de sistem nu a fost onorată, și nici subvenția pentru Mina Lonea,aflată de câțiva ani pe program de închidere. În total, CEH a pierdut dintr-o dată aproximativ 7 milioane de lei lunar, jumătate dintre banii necesari pentru fondul de salarii.

Iar butoiul în care s-a tot adunat pulbere în ultimii 30 de ani s-a umplut și în zilele acestea este gata-gata să dea pe dinafară. Ori să puște. Pentru că minerii nu și-au primit banii la timp.

Salariile ar trebui să le intre pe carduri în data de 26 februarie, dar oamenii spun că nu pot aștepta atât. Au familii de întreținut, au rate la bănci, așa că protestează. Din nou. Tot pentru bani, așa cum s-a tot întâmplat de cele mai multe ori în ultimii ani. Despre lipsa echipamentelor de lucru se vorbește mai puțin. Doar când au murit colegii lor în tragicele accidente din subteran minerii și-au unit vocile pentru a reclama lipsurile acute cu care se confruntă. Și știți de ce? Pentru că în ultimii mulți ani au primit doar firimituri de la masa Împăraților din fruntea bucatelor!

Cum s-a ajuns la fondul de garantare

Industria extractivă din Valea Jiului, altă dată o vacă grasă de muls, așa cum scriam mai sus, a ajuns piele și os. De vreo 14 luni este în insolvență. Măsură declarată de instanța de judecată, tocmai pe fondul pierderilor și al datoriilor, care depășesc 6 miliarde de lei noi. Gaura neagră s-a adâncit în timp, mai ales după ce s-au stopat subvențiile. Chiar și așa au fost mulți care au încerca să pună compania energetică hunedoreană la lucru în ”jugul” lor. Până când s-a prăbușit. Sub povara datoriilor și a pierderilor acumulate. Plățile către furnizori au fost sistate. Se mai fac doar plățile absolut necesare. Dar și angajații au început să fie afectați.

Cei care administrează acum CEH-ul aflat în insolvență au semnalat că nu vor mai fi bani de salarii. Și inevitabilul s-a produs. Și s-a găsit o modalitate pentru ca cei 4000 de angajați să nu sufere, respectiv să să apeleze la fondul de garantare. Minerii să fie plătiți, practic, prin AJOFM. Timp de 3 luni. ”Translația” nu se poate face însă peste noapte. Astăzi se modifică Legea 200, astfel încât să beneficieze și Complexul Energetic Hunedoara de banii din fondul de garantare.

Credeți cumva că în 3 luni la compania energetică hunedoreană va curge lapte și miere? Nicidecum. Și, atunci, ce se va întâmpla după cele 3 luni în care minerii vor fi plătiți prin AJOFM? Ei bine, de fapt, în această perioadă se va finaliza procedura de reorganizare a CEH. Se va realiza darea în plată a activelor pentru tot ce înseamnă Valea Jiului și se va înființa Complexul Energetic Valea Jiului. Curățat de orice datorie și pierdere.

Altfel spus, o ia din nou de capăt. A câta oară? Până când?

A, era să uit. În aceste zile în care minerii protestează, unii politicieni încearcă să profite politic de nemulțumirea oamenilor. Sunt politicienii care și-au impus și susținut de-a lungul timpului tot felul de apropiați, rude, prieteni (numiții cum vreți!) în fruntea huilei de Valea Jiului. Care și-au îndestulat conturile lor și ale firmelor – prietene. Lucrurile nu pot fi negate. Există memoria documentelor, a hârtiilor oficiale, a materialelor de presă. Iar urmele de huilă cu greu pot fi șterse.

Poate că ar fi vremea ca, după 30 de ani când unii au rupt hălci din sărăcie, ei, politicienii, să își reconsidere poziția. Să pună/punem toți umărul pentru a mai salva ceea ce se poate salva și, mai ales, pentru a reconstrui speranța Văii!

Așa, în treacăt spus, administratorul judiciar al CEH, desemnat de instanță, nu și-a încasat onorariul de 7 luni. Pentru că CEH nu are bani!