Adrian Jurca a fost lider la Mina Livezeni. Prin anii 2000 era, sau cel puțin așa se credea el, ”pe cai mari”. Tot în acea perioadă ”strălucea puternic” în mișcarea sindicală, în lipsa ”Luceafărului” de Valea Jiului, liderul minerilor din Gorj, Marin Condescu. Același Condescu care a dublat lupta sindicală cu afacerile comerciale, în care a folosit cotizațiile minerilor. Afacerile din Gorj mergeau bine la acel moment, iar Jurca a privit cu jind peste Jiu și a decis că vrea și el. A tocat așadar banii minerilor de la Livezeni în mai multe afaceri (vreo 4 am numărat noi. Toate falimentare!), pe care le-a pus una după alta în cap.

Atât de mare părea admirația lui Jurca față de Marin Condescu, unde mirosise banii și mai ales puterea lor, încât a vrut chiar să desființeze Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului, structură înființată de Miron Cozma. Nu a reușit. Câțiva lideri de atunci din zonă s-au rupt de LSMVJ și au înființat o structură paralelă, afiliată, exact!, la confederația sindicală condusă de Marin Condescu. Se întâmpla prin 2005. Jurca nu a înțeles că îl despart mult prea multe de Marin Condescu. Cei care îl cunosc, pot să facă ușor diferența și știu la ce mă refer. A continuat să deruleze afaceri după afaceri sau, mai bine spus, așa cum chiar anchetatorii au dovedit, să dea țepe după țepe. A luat CAR-uri pe numele minerilor de care îi conducea pe latură sindicală, pe care mai apoi nu le-a mai plătit, și-a țepuit până și colegii din Sindicatul Muntele, înființat între timp, a mâncat și a băut la hotelul ortacilor, la ONIX mai precis, și a lăsat facturile neachitate.

A crezut că îi merge la infinit, mai ales că, așa cum s-a scris în presa vremii, se lăuda peste tot cu relațiile pe care le-ar avea în poliție, în rândul procurorilor, etc. În plus, spera și la un post de director general al fostei Companii Naționale a Huilei. Pe biroul lui sindical trona o poza cu Emil Boc, prim – ministrul vremii. Pe atunci, Jurca tare mai iubea PDL. Acum se gudură pe lângă lideri județeni ai PSD, care mai pot sa îi scape un leu sau doi, sume denumite oficial ”sponsorizări”, ca să mai poată face câte o excursie la munte. Unde uneori duce cu el poza sponsorului.

Concediat disciplinar

Nu numai că nu a ajuns director, nici la CNH, nici la ulterioara SNH, nici la Complexul Energetic Hunedoara, asta deși a încercat să își facă simțită prezența la fiecare vizită importantă a vreunui ”grangure” al vremii. Nu a ajuns nici măcar conducător la mina cu care derula afaceri comerciale și la care a fost lider de sindicat! Toți ”creșteau” în jurul lui, numai el bătea pasul pe loc. Ba mai mult, l-au scăpat din brațe până și cei care odinioară păreau să îl susțină, să îl încurajeze, mai ales că se spunea că era un bun… orator (unii spuneau chiar ”ciripitor”, dar hoțul neprins e negustor cinstit).

În 2016, conducerea Complexului Energetic Hunedoara a decis desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al lui Adrian Jurca, lider de sindicat de la mina Livezeni la acea vreme, pentru că acesta a absentat nemotivat de la serviciu mai bine de o lună. Că da, era și lider de sindicat și lucra din greu la ”urmărirea producției”.

Condamnat penal. Doi ani de închisoare

Afacerile l-au ajuns însă din urmă și în 2019 a fost condamnat penal definitiv la doi ani de închisoare și un an interzicerea drepturilor. Instanța a decis să suspende executarea pedepsei. Până la o altă fapta, pentru că atunci ”coada” se va adăuga.

A fost acuzat, cercetat și condamnat pentru evaziune fiscală. A încercat să scape și a crezut că magistrații sunt minerii care i-au girat tâmpeniile, amăgiți cu vorbe frumoase. Nu a fost așa. Instanța nu a căzut pe spate de mila lui, când a motivat că, vorba aia, a fost nevoit să ajungă al evaziune fiscală pentru că, vezi Doamne!, și-a aruncat documentele când  a fost evacuat din casă. Nu i-au luat în calcul nici faptul că ar fi intervenit prescripția răspunderii penale. I-au dovedit negru pe alb că nu scapă, mai ales că vorbim despre INFRACȚIUNE ÎN FORMĂ CONTINUATĂ! Că  s-a tot derulat. Între 2010 și 2012.

Și au decis: doi ani de închisoare și un an interzicerea drepturilor. Cu suspendare, cu un termen de încercare de 4 ani. Adică până prin 2023. Sentință pronunțată atât pe fond, la Tribunalul Hunedoara, cât și la apel, la Curtea de Apel Alba Iulia. Pedeapsa a fost aplicată pentru neregulile de pe urma afacerilor pe firma Staginet, deținută de fostul lider care se visa, pe rând, când Condescu, când director general peste mineri. Că acolo vorbim (sau vorbeam, mai bine zis) despre buget și afaceri pe măsura genialității lui. Economice, desigur.

Staginet SRL Lupeni este firma cu care Jurca a făcut afaceri inclusiv cu angajatorul lui, respectiv cu Mina Livezeni!

Iată doar câteva pasaje din documentele instanței de judecată, acolo unde Adrian Jurca, liderul CONCEDIAT de la Mina Livezeni, a sperat că poate juca bambilici cu judecătorii.

**********

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara,  s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului Jurca Ștefan Adrian, pentru  acuzația de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu modificările și completările ulterioare.

În actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului, că in calitate de administrator al Staginet SRL Lupeni, în perioada iulie 2010 – martie 2012 nu a evidențiat in actele contabile ale societății și în alte documente legale, operațiunile comerciale derulate cu mai multe societăți comerciale și veniturile realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului statului in valoare totală de 89.539 lei.

Statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, s-a constituit parte civilă, în cursul procedurii de cameră preliminară, cu suma de 89.539 lei daune materiale, din care impozit pe profit în sumă de 51.328 lei, impozit pe dividende in sumă de 7.908 lei și TVA in sumă de 30.303 lei, sumă la care se adaugă accesoriile calculate până la data recuperării prejudiciului”.

***********

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, Tribunalul Hunedoara a constatat următoarele:  inculpatul Jurca Ștefan Adrian a deținut  calitatea de asociat și administrator al Staginet Lupeni începând cu luna august a anului 2008. Societatea a făcut obiectul unei inspecții fiscale generale, în anul 2012, documentele solicitate în cadrul acestei inspecții nefiind prezentate, inculpatul invocând pierderea acestora. Acuzația adusă inculpatului este aceea că, în calitate de administrator al Staginet Lupeni, în perioada iulie 2010 – martie 2012 nu a evidențiat in actele contabile ale societății și în alte documente legale, operațiunile comerciale derulate și veniturile realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului statului in valoare totală de 89.539 lei.

Inculpatul a recunoscut în declarațiile date în fața organelor judiciare relațiile comerciale cu aceste societăți  și a arătat că nu a înregistrat documentele în contabilitatea firmei întrucât au fost aruncate, împreună cu alte bunuri, în anul 2012 când a trebuit să se mute din locuința sa”.

***********

”Urmare a nerespectării acestor obligații de către inculpat, organul fiscal a procedat la efectuarea inspecției fiscale a Staginet Lupeni prin consultarea bazei de date ANAF, prin solicitarea de informații de la partenerii comerciali ai societății, prin efectuarea de controale încrucișate cu aceștia și prin obținerea de date de la băncile unde societatea a deținut cont bancar, rezultatele inspecției fiscale fiind cuprinse în procesul-verbal nr. 11.549/21.12.2012, perioada analizată  fiind iulie 2010-martie 2012”.

**********

”Fapta inculpatului astfel cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin.1 lit. b) din Legea nr.241/2005, faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de 64 al.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a administra o societate comercială) Cod penal din 1969, cu aplic.art.5 Cod penal”.

***********

În cursul procesului penal, Statul român, prin reprezentanții săi, s-a constituit parte civilă cu suma de 89.539 lei daune materiale, din care impozit pe profit în sumă de 51.328 lei, impozit pe dividende in sumă de 7.908 lei și TVA in sumă de 30.303 lei , la care se adaugă majorări și penalități aferente. Reținând săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în sarcina inculpatului și văzând concluziile raportului de expertiză inculpatul a fost obligat la repararea prejudiciului”.

Jurca a formulat apel la sentința Tribunalului, dar, ce să vezi?, nici Curtea de Apel nu l-a crezut. Nici că a aruncat actele când a fost nevoit să se mute, nici că s-a prescris răspunderea penal, nici că, nici că. Judecătorii au menținut sentința de la instanța de fond.

Ștefan Adrian Jurca rămâne un fost lider de sindicat concediat disciplinar, cu amintirea unor zile în care spera că va ajunge director și stătea cu poza mai – marilor pe birou.  E până la urmă doar un pensionar trist cu o condamnare penală legată de gât. Mai pe românește un infractor. Care lustruiește scaunele prin diverse antecamere sperând probabil la o sponsorizare cât de mică de la mâna ce o servește, de la inelul pe care îl pupă conjunctural. Primește cel mult… mere pădurețe, alea pe care le pomenește public cu mult patos. Că mere domnești de unde la nivelul ăsta? Cine ar fi atât de inconștient să-i mai dea un post de răspundere pe mână, la câte afaceri a pus în cap cu propria-i ”genialitate”?

Vreți amănunte? Vă stă la dispoziție chiar și portalul instanțelor de judecată. Că acesta este doar vârful aisbergului din activitatea economică subterană a marelui lider de sindicat care tare și-ar mai dori să fie ce a fost odată și mai mult decât atât. Asta e viața. Unii nu îmbătrânesc deloc frumos!