Sunt 14 ani de când unul dintre cei mai apreciați primari pe care i-a avut municipiul Petroșani, Carol Schreter, a trecut la cele veșnice. Și-a pus însă definitiv amprenta asupra urbei.

În vârstă de 75 de ani, Carol Schreter era primar în exercițiu, la al doilea mandat, iar vestea morții sale a căzut ca un trăsnet. Anunțul public a fost făcut într-o vineri, la finalul unei conferințe de presă organizate la Petroșani, de fostul ministru al Muncii, Gheorghe Barbu:

“Îmi revine trista misiune de a vă anunța că primarul Carol Schreter a încetat din viață în urmă cu aproximativ 30 de minute”.

În data de 9 februarie, Carol Scherer venise la Spitalul din Petroșani pentru o nouă ședință de hemodializă. A suferit un infarct miocardic acut și în ciuda manevrelor de resuscitare nu a mai putut fi salvat. Decesul său a fost consemnat la ora 12 si 15 minute.

Pentru cei care l-au cunsocut, pentru ce care au lucrat cu el, care i-au fost aproape, amintirea sa nu s-a stins niciodată. Unul dintre aceștia este primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, căruia Carol Schreter i-a fost prieten și mentor. În momentul trecerii acestuia în neființă, Iacob – Ridzi era viceprimar al Petroșaniului.

”Se împlinesc astăzi, 9 februarie 2021, 14 ani de când unul dintre cei mai apreciați primari din istoria Petroșaniului și, totodată, una dintre cele mai puternice figuri publice din Valea Jiului, Carol Schreter, a trecut la cele veșnice, lăsându-ne pentru totdeauna cu inima cernită. Carol Schreter a fost un om deosebit, preţuit de comunitatea în slujba căreia şi-a pus deopotrivă viaţa și cariera. Întreaga sa activitate a fost guvernată de profesionalism și a fost devotat până în ultima clipă locuitorilor acestui oraș, în care s-a născut și s-a format. Pentru mine personal, Carol Schreter a fost un mentor, un prieten, omul care mi-a acordat deplina sa încredere și omul alături de care am deprins tainele administrației publice. Amintirea sa va rămâne veşnic în inimile noastre. Nu te vom uita niciodată, Carol Schreter!”, a scris astăzi primarul Tiberiu Iacob – Ridzi pe o rețea de social media.

Carol Schreter s-a născut în anul 1931. A fost primar al municipiului Petroșani timp de două mandate, între 1996 și 2000, respectiv 2004 – 2007. Înainte de a fi primar, a condus mai multe exploatări miniere din Valea Jiului, de profesie fiind ingineri.

În memoria sa, strada pe care a locuit, precum și parcul central din Petroșani au primit numele de ”Carol Schreter”.