Lăsăm după noi tone de gunoi. Practic nu există zonă călcată de picior omenesc unde să nu ”răsară” PET-uri, diverse ambalaje, ori chiar deșeuri rezultate din construcții. Nu ne pasă nici de natură, nici de regulile de bun simț și avem de prea multe ori impresia falsă că cineva este dator să strângă după noi.

Imaginile cu zone de o frumusețe ireală, cu cursuri de apă ori baraje sufocate de mizerii ne stârnesc indignarea. Comentariile curg, ”nesimțiții” sunt arătați cu degetul, iar mai apoi ne întoarcem la ale noastre. Până la o nouă ”indignare”, până la o nouă acțiune de ecologizare care ne arată dimensiunea nesimțirii noastre. Măsurată în saci. În saci de gunoi. Că e greu să pui ambalajul într-o pungă și să-l arunci la primul coș de gunoi. E mai simplu să-l arunci la întâmplare, de multe ori din goana mașinii, la ieșirea ”în aer liber”, ”în natură”.

E peste tot așa. Peste tot unde a ajuns ”civilizația”. Acea ”civilizație” care sufocă natura, care sufocă mediul înconjurător fără regrete.

Astăzi a fost rândul lacului de la Subcetate, din județul Hunedoara, să fie curățat de deșeuri. Aduse din amonte de ape. Și aruncate de oameni acolo, adică exact ceea ce spuneam, de noi.

La acest demers au participat, pe bază de voluntariat, 55 de persoane, angajați ai Sucursalei Hidroelectrica Hațeg, inclusiv salariați din exploatare aflați în turele libere. Acțiunea a avut ca efect colectarea a 160 de saci de deșeuri – plastic și material lemnos, fiecare având un volum de 240 de litri (cca. 38.400 litri volum total).

”Hidroelectrica se confruntă anual cu problema poluării lacurilor de acumulare și a ariilor limitrofe, mai cu seamă în zonele turistice.  Este o situație recurentă, în rezolvarea căreia solicităm sprijinul autorităților locale, precum și a altor autorități cu atribuții în domeniu. Hidroelectrica nu este cauza acestei poluări, însă, de cele mai multe ori, ajunge să plătească, pe nedrept pentru efectele acesteia”, atrage atenția declarat Bogdan Badea, președintele directoratului societății.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național.

Pe lângă activitatea energetică, salariații se transformă și în ”sanitarii” naturii. Adună gunoaiele lăsate în urmă de semenii noștri.