Politicieni cândva de calibru din județul Hunedoara se dovedesc tot mai ”îndrăgostiți” de Valea Jiului. Mai ales dacă au rămas pe dinafară și găsesc în zona tot mai sărăcită o ”cană de lapte” de la o ”văcuță” numai bună de muls. Ultimul, cronologic desigur, pe lista celor care au găsit în Valea Jiului o mână de ajutor întinsă de cei pe care i-au sprijinit, la rândul lor, este fostul primar al Simeriei, Emil Rîșteiu, coordonatorul organizației județene Hunedoara a Pro România.

Emil Rîșteiu a fost primar al orașului Simeria din 2012, pe atunci fiind la PSD. A ales să susțină Pro România, a fost exclus din rândul social – democraților și, mai apoi, a pierdut, în toamna anului trecut, alegerile locale în favoarea candidatului PSD. Dar, cum o faptă bună nu rămâne nerăsplătită, cel puțin în lumea lor, a politicienilor, fostul edil primește o mână de ajutor din partea unui fost viceprimar pe vremea când el era primar, adică a lui Cristian Merișanu, cel care a reprezentat surpriza alegerilor locale din 2020, câștigând la un scor foarte strâns scrutinul electoral de la Vulcan.

Emil Rîșteiu este cel care coordona Pro România în primăvara anului trecut, când Merișanu și-a dat seama că fotoliul de viceprimar i-a rămas puțin cam mic și a decis că vrea să fie primar. De la PSD nu s-a putut. Îi stătea în cale, la vremea respectivă, edilul în exercițiu, Gheorghe Ile, al cărui ”adjunct” a fost, așa că s-a reorientat. Politic. A primit susținerea partidului lui Victor Ponta, coordonat la vremea respectivă în județ, așa cum spuneam, chiar de fostul primar al Simeriei, Emil Rîșteiu.

Acum a venit, pare-se, momentul ca serviciul să fie întors, mâna de ajutor să fie răsplătită. Iar informațiile arată că Rîșteiu este consilierul personal al lui Cristian Merișanu. Chiar dacă Simeria se află la peste 100 de km de Vulcan, distanța este în acest caz doar o cifră.

Nu este singurul răsplătit pe linie politică și administrativă. Și la Spitalul Municipal Vulcan manager a fost numit un apropiat de-al primarului, George Bălțatu, unul dintre primii care și-au anunțat public demisia din PSD și susținerea pentru actualul primar al Vulcanului, Cristian Merișanu. Iar exemplele ar putea continua.

Mai trebuie spus că, la ora actuală, organizaţia judeţeană Hunedoara a Pro România este condusă de Dorin Gligor, Sorin Marica şi, în continuare, Emil Rîşteiu.