Pe o rază de 100 de km  nu exista niciun aparat de testare a infecțiilor cu COVID – 19 de tip Real Time – PCR. Acum este, la Spitalul de Urgență Petroșani, fiind achiziționat din resurse financiare proprii. Astfel, probele prelevate nu vor mai fi trimise la Deva, la Hunedoara sau chiar în alte județe cum se întâmpla până acum. Orice timp câștigat poate face diferența între viață și moarte, mai ales când vorbim despre un virus perfid.

La Spitalul de Urgență Petroșani a venit aparatul Real Time PCR, pentru efectuarea testelor COVID – 19 și în cel mai scurt timp posibil centrul de testare de aici va fi funcțional. Deși incidența cazurilor de COVID – 19 nu a scăzut în ultimele luni, până acum în Valea Jiului nu a existat niciun aparat de tip RT – PCR pentru depistarea cazurilor de infecții cu noul coronavirus. În luna noiembrie, Consiliul Local Petroșani a dat undă verde procedurii de achiziție a aparatului, care acum este în curs de autorizare de către Direcția de Sănătate Publică și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, conform procedurilor legale. Aparatul a costat aproximativ 400.000 de lei.

”La spital a sosit PCR-ul. Aparatul este deja montat. Am discutat cu dl. director și d-na director economic, au făcut toate demersurile, au trimis documentele pentru autorizare la DSP și la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru a intra în programul național de testări, astfel încât testele să fie decontate de Casă. Din punctul nostru de vedere, în maximum 2 – 3 săptămâni vom avea centrul operațional la Petroșani de testare PCR”, a anunțat astăzi primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

PCR-ul ce va funcționa la parterul Policlinii Stomatologice, unde a fost amenajat spațiul de testare, va deservi întreaga Vale a Jiului nu doar municipiul Petroșani.