8 milioane de euro primește Spitalul e Urgență Petroșani, bani europeni nerambursabili. Suma este alocată în cadrul programului „Consolidarea capacităţii sistemului medical public de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID-19”, iar contractul de finanțare a fost semnat marți.

Sunt bani pe care, în parte, unitatea medicală i-a cheltuit în această perioadă de pandemie cu echipamente de protecție, materiale, medicamente ori substanțe dezinfectante și acum are posibilitatea să îi recupereze. De asemenea, prin implementarea acestui proiect se asigură și dotarea cu aparatura necesară.

”Ieri s-a semnat, de către Spitalul de Urgență Petroșani,  pe fonduri europene 100% nerambursabile, proiectul în valoare de 8 milioane de euro pentru dotarea cu aparatură și pentru decontarea cheltuielilor făcute în perioada stării de urgență și de alertă pe anul trecut”, a anunțat primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Potrivit Ghidului solicitantului, în cadrul apelului de proiecte pe fonduri europene nerambursabile a fost vizată dotarea unităților sanitare publice cu echipamente și aparatură medicală, dispozitive medicale și de protecție medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare și suport triaj, necesare pentru tratamentul pacienților cu infecție COVID – 19 și pentru gestionarea situației de urgență provocată de criza COVID – 19 la nivelul unităților sanitare publice

Pentru acest tip de proiecte, au fost declarați eligibili următorii solicitanți și parteneriatele dintre:

  • Spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv cu virusul COVID-19 conform Anexei II a Ordinul Ministrului Sănătății nr. 533 din 29 martie 2020, cu modificările și completările ulterioare;
  • Alte unități sanitare publice cu personalitate juridică în care sunt tratate cazuri de infecție COVID-19;
  • Unități sanitare cu personalitate juridică aferente sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională în care sunt tratate cazuri de infecție COVID-19;
  • Ministerul Sănătății / alte autorități publice centrale sau autorități publice locale care au derulat / derulează achiziții în beneficiul unor unități sanitare publice eligibile.