Cei trecuți de vârsta a doua țin minte cu siguranță alegerile din anii 90, când milioane de oameni au format cozi la secțiile de votare pentru a alege politicienii care să le garanteze ”democrația”. Între timp, speranța de atunci a fost înlocuită cu lehamitea. Încrederea în clasa politică s-a prbușit.

Și înclin să cred nici cum ar avea cum să fie altfel când, de la fularul Burberry încoace, făcut celebru de Adrian Năstase, tot mai multe nume sonore ale politicii românești de la vârf ajung în instanță pentru fapte de corupție și chiar după gratii.

În mai 1990, când românii se uitau la Ion Iliescu și al lui FSN (devenit peste ani PSD) ca la soare, privindu-i drept salvatorii României democratice (și, ah ce cruntă amăgire s-a dovedit mai apoi!), 86,19% din populația cu drept de vot a trecut pe la secțiile de vot. În 1992, chiar dacă puțin în scădere, procentul votanților s-a menținut foarte mare – 76,29%. Ieșiți dintr-un sistem opresiv, dintr-o dictatură, românii se uitau cu încredere la noua clasă politică, pe care o credeau capabilă să construiască România nouă. De construit a construit noua clasă politică, dar pentru ea. Afaceri răsunătoare cu banii românilor au început să transpară în mass-media, fabricile erau puse la pământ și vândute la fier vechi, tot de ei, în timp ce românii începeau să se întrebe pentru ce au luptat în decembrie 1989: pentru binele lor, al poporului, sau pentru noii îmbogățiți?

Iar încrederea în politicieni și în organismele de conducere ale statului s-a prăbușit vertiginos. Anul acesta, de Moș Nicolae, puțin peste 30% dintre români s-au mai prezentat la urne.

Motivele pentru absenteismul uriaș sunt observabile și în cel mai recent  barometru, realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

Astfel, la capitolul încredere cel mai bine se situează Biserica – 71,2% (41,4% – foarte multă; 29,8% – multă). Pe locul al doilea se află Armata, cu 61,8% (17,8% – foarte multă; 44% – multă), urmată de (???) Academia Română, cu 45,6% (9,4% – foarte multă; 36,2% – multă), Primăria, cu 43% (11% – foarte multă; 32% – multă); Poliţia, cu 41,1 (11,4% – foarte multă; 29,7% – multă) şi Ministerul Sănătăţii, cu 34% (6,3% – foarte multă; 27,7% – multă.

Guvernul (cu 13,7%), Parlamentul (9,5%) și partidele politice  cu numai 9,1% grad de încredere al românilor ocupă ultimele locuri, conform rezultatelor cercetării.

Anul trecut, pe primul loc ca grad de încredere se situa Armata – cu 67,9%, urmată de Biserică – cu 56,8%, Academia Română cu 45,5% (instituție măsurată în 2019 pentru prima oară) și Poliția cu 41,6% (43,2% în martie, respectiv 41,2% în ianuarie). Pe ultimele locuri se situau și atunci partidele politice, cu 8,9% încredere multă și foarte multă, și Parlament, cu 9,8% încredere multă și foarte multă.

Interesant în tot acest clasament este poziția fruntașă a Academiei Române. Știu oare românii exact cu ce se ocupă instituția, altfel cu o titulatură extrem de prețioasă, poziționată ca grad de încredere în fruntea clasamentului, mult mai sus decât instituții care ar trebui să ne reprezinte și să ne garanteze, până la urmă, evoluția și bunăstarea așteptată de cei mai mulți dintre noi?

Să fiu sinceră, mie îmi vine în minte, gândindu-mă la Academie, doar recenta fraudă de 2,8 milioane de lei, gaură provenită din afaceri cu banii din indemnizațiile academicienilor. O schemă ce se derula de nouă ani, banii fiind încasați ilegal pe numele unor persoane decedate. Suntem mulți care ne-au spus atunci: ”Dacă și academicienii fac așa ceva…”

Și totuși, Academia Română devansează net clasa politică românească, cea care și-a tot clătinat scaunul până a ajuns să se prăbușească în încrederea românilor. Iar asta ar trebui să dea de gândit. În plus, românul își spune tot mai des ”Doamne ajută!” și crede că doar Divinitatea ne mai poate salva…

Așadar, politicianule, ce-ai făcut cu încrederea noastră? A meritat?