Era o vreme, nu de mult, când dăduse ”moda sanitară” în politicienii români, iar Clinica AKH din Viena devenise ceea ce Milano reprezintă pentru designeri, de exemplu. Așa este acum, cel puțin pentru Regiunea de Vest, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara. 

E acolo un medic, Virgil Musta, cel care încă de la începutul pandemiei a înțeles că nu este suficient să aplici o schemă de tratament unitară, ci trebuie să diferențiezi în funcție de afecțiunile preexistente ale pacientului infectat cu noul coronavirus. Să-i faci anamneza, mai precis. Iar asta a funcționat. A făcut practic minuni. Nu a inventat nimic dr. Musta. Doar s-a documentat. Temeinic. Și a practicat medicina așa cum alți medici uită din păcate. Iar dr. Virgil Musta a știut și cum să comunice, așa că acum este privit aproape ca ”Dumnezeul COVID-ului” în țara noastră. E de înțeles așadar de ce toată lumea încearcă să ajungă la Timișoara. Mai ales că la începutul pandemiei toate cazurile ajungeau acolo, iar viteza de reacție a informațiilor despre ”minunile” de la ”Victor Babeș” a fost imensă. Diferența este că la acel momen era suficient loc în spitale, unitățile medicale nu erau supra-aglomerate, cazurile erau abia la început.

Între timp situația s-a schimbat. Dramatic. Spitalele sunt sufocate de numărul mare de pacienți, iar secțiile ATI nu mai fac față. Abia se mai găsește câte un loc pentru cei care au nevoie de Terapie Intensivă. Și nu întotdeauna. Din păcate, în România mulți bolnavi, chiar și din județul Hunedoara, au murit așteptând să se elibereze un loc. Iar Spitalul Clinic ”Victor Babeș” din Timișoara nu face notă discordantă. E la fel de aglomerat, mai ales că vorbim despre un fel de ”Mecca” al bolnavilor de COVID – 19 din această parte a țării și nu numai.

Pe la jumătatea lunii octombrie s-a anunțat public că unitatea medicală este supra-aglomerată și a început să refuze pacienți, iar bolnavii earu îndrumați către alte unități medicale. COVID sau suport COVID. Înființate între timp, de la începutul pandemiei, tocmai pentru a trata pacienții infectați cu noul coronavirus, în număr tot mai mare.

Dar ”Victor Babeș” rămâne AKH-ul lor, acea clinică din Viena despre care scriam la începutul textului. Chiar și în condiții de supra-aglomerare a unităților sanitare, totuși se mai găsesc locuri. Pe ici, pe colo. De exemplu, pentru Costel Avram, cel mai recent caz al unei persoane publice din județul Huneodara care a fost testat pozitiv. A fost norocos, s-ar spune…

”Având în vedere bolile asociate care pot agrava starea de sănătate a domnului Costel Avram, medicii au luat decizia transferului acestuia la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Penumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara”, anunță sec reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara.

Nici vorbă, îi doresc lui Costel Avram multă sănătate și să treacă cu bine peste această încercare. Dar parcă tot nu pot să uit că noi, ”muritorii de rând”, ne tratăm aici, pe plan local, avem încredere în medicii noștri, în schemele de tratament aplicate diferențiat sau nu. Că oricum nu avem alternativă. Și parcă tot nu pot să nu mă întreb de ce nu a rămas Avram în județ? De exemplu, în spitalele subordonate Consiliului Județean Hunedoara, cele despre care încearcă oficialii administrației publice județene să ne convingă, comunicat cu comunicat, că ”vor fi dotate cu…”, iar punctele le înlocuiți dvs. cu ceea ce vă vine în cap. Oricum paleta promisiunilor a fost atât de largă, încât cuprinde multe.

Și știți ce îmi mai vine în minte? Cazul acelei tinere care implora să i se găsească tatălui său un loc într-un spital. E drept că la ATI. Nu s-a găsit…

P.S. Concluzia nu e de ce Avram la Timișoara. Ci de ce DOAR Avram la Timișoara… Sau doar EI.  De ce nu fac să fie bine și în județ? Pentru că așa s-au obișnit de 30 de ani. Pentru că EI pot. Noi nu!